VIDEO | ProSport headlines: mărturia lui Șumudică, unde se joacă România – Spania și ultimul jucător cedat de Steaua

  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport headlines, 18 februarie, rubrica în care puteți urmări cele mai interesante știri ale zilei.

Marius Șumudică a recunoscut în fața Comisiei de Disciplină că a pariat și ar putea primi o înjumătățire a pedepsei, conform noilor prevederi ale regulamentului FRF. Antrenorul Astrei a fost audiat, miercuri, timp de o oră și jumătate la sediul federatiei. Confruntat cu probele obținute, Șumudică a admis fapta. El va mai fi audiat o dată, maine, apoi Comisia va decide ce sancțiune îi va aplica.

Cel mai important amical al Romaniei, înainte de Euro, are șanse mari să se joace la Cluj. Oficialii FRF au vizitat Cluj Arena și au ales acest stadion, drept variantă de rezervă pentru disputarea amicalului cu Spania. ISU a cerut construcția unui nou acoperiș la Național Arena, pentru a oferi acceptul de a organiza din nou evenimente.

Jean Sony Alcenat a semnat cu FC Voluntari. Fundașul din Haiti a fost pus pe lista neagră de Gigi Becali, iar în ultima perioadă s-a antrenat alături de elevii liceului „Mircea Eliade”. Alcenat se va alătura astfel lui Tudorie, Enceanu, Ștefănescu și Vâlceanu, alți jucători trimiși de Steaua la gruparea nou-promovată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!

Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare

Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte

Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică

Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!

BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton

A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO

Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare

×